În cadrul relaţiilor sociale, atât în acţiunile constructive, cât şi în cele cu un caracter negativ, concură mai mulţi factori. Fapt pentru care o analiză temeinică a interacţiunilor socio-culturale impune examinarea sincronică a cauzelor/efectelor. Numărul incidentelor, cu urmări grave, din interiorul perimetrelor şcolare şi nu numai, incidente mereu în creştere, necesită o cercetare atentă, îndelungată. Elementele determinante în această analiză devin astfel toate aspectele ce conturează orizontul social al tânărului, educaţia sa: familia, grupul de prieteni, şcoala, mass-media etc.
Tinerei generaţii, parcă prea “postmodernistă”, necontemporană cu sine însăşi, îi lipseşte un minim reper în baza căruia să poată construi. Vorbim şi de reperele subiective, motivaţionale care te pot face să crezi în sensul pasului înainte. Cu familii destrămate, cu părinţi plecaţi în alte state, fără afecţiunea specifică vârstei, sub imperiul conflictului dintre generaţii, a transformărilor organice radicale şi a nevoilor imediate, într-o societate prea grăbită, obligaţi să se integreze în sisteme în care nu pot crede, îmbătrânesc adolescenţii. De unde şi nevoia lor acută de a răzbate, de a ieşi deasupra acestei realităţi, şi setea de extravaganţă, de atitudini extreme schiţând paroxismul. Atitudini erijate într-un nonconformism pliant perfect pe sângele tânăr şi cultivat gratuit de media.
Şi în atari condiţii, semnele de întrebare ridicate asupra acestei generaţii sunt legitime. De ce oare limbajul are un puternic substrat violent ce abundă în trivialităţi: două cuvinte şi trei organe genitale?! Limbajul (articulat!) ca formă de comunicare interumană, ca formă de tezaurizare, a ajuns reductibil la expresii consacrate de greii culturii underground, suburbană în marea sa parte, grei care nu mai contenesc să ne vorbească despre… realitate! Realitatea cui, am cuteza să întrebăm şi pe cine reprezintă realitatea respectivă?… Adeseori adolescenţii se risipesc într-un mediu imund irizat de alcool, tutun, droguri, sex (ca şi cum instinctele n-ar putea să ne trezească decât pasiuni facile, consumabile) fără intuiţia consecinţei. Atitudinile sunt uneori atât de abrutizate încât ne duc cu gândul la un primitivism dezolant, la ideea că omul secolului XXI este un om obosit, înfrânt, comun şi… singur. Remediul, mijlocul de refacere, fiind tocmai distrugerea ca formă a divertismentului, având finalmente ca fond principial, cultural extravaganţa celor ce au dobândit mulţi bani fără eforturi intelectuale considerabile. Astfel, indiferenţa tinerilor faţă de o axiologie elementară, faţă de respectul reciproc (calitate rarissimă la tânărul cu false pretenţii) atestă lipsa unei educaţii, educaţia omului de a fi om şi face manifestă nevoia sau dreptul omului de a fi apărat de sine însuşi. Prezumtivele acuze aduse tinerilor nu se pot justifica la nesfârşit cu explicaţia revoltei tinereţii biologice. Când tânărul se simte activ, dornic să iasă din anonimat să o facă prin vocaţie, printr-un concret creator, prin el însuşi, netrişat de curentele vremii. Elanul acestui comportament fervent nu trebuie înfrânat în esenţă ci în expresie. Nu trebuie frânat, ci mai degrabă canalizat; se resimte necesitatea susţinerii mimetismului, educării acestuia
.
A ne feri de dogmatism, de absolutizări se impune şi, spunând asta, accentuăm ideea că, din fericire, “generaţia băga-mi-aş” nu înglobează totalitatea tinerilor din zilele noastre, existând excepţii ce pot schimba, transforma semnificativ societatea. Ideea centrală a acestei opinii fiind aceea că există o disciplină a limitelor existenţei umane care ne fereşte de erori, de atitudini ce contravin poziţiei noastre verticale. Socialmente vorbind, existenţial, omul nu este şi nu poate fi posesor de întreguri dar omul poate tinde spre ideal…
A reduce tinerii la probleme, statistici negative este greşit fundamental. Cu atât mai mult cu cât realitatea, în complexitatea ei istorică, ne relevă, în astfel de cazuri, că nu există vinovăţii singulare. Premise ce obligă la o mai mare deschidere a tuturor celor implicaţi, la o comunicare eficientă, reală şi, deopotrivă, la dinamizarea educaţiei prin ancorarea ei în necesar. Bunăoară, un curs opţional de jurnalism care să ajute la distincţia dintre ficţiune şi realitate ar fi binevenit. Cum binevenită ar fi punerea la punct a unui cabinet de asistenţă psihologică în care elevii să poată afla un sprijin în oameni calificaţi să îl acorde. De asemenea, diversificarea programelor extraşcolare ar putea atrage tinerii prin latura ludică spre educaţie fiind încurajat atât efortul individual, cât şi cel colectiv. Pentru cei mai mulţi tineri înlăturându-se şi astfel ideea nefastă că şcoala e un loc de detenţie şi cel mai adesea între profesori şi elevi se duc lupte de gherilă într-un partizanat care nu se poate înţelege…
Încheiem, citându-l pe mereu tânărul şi răzvrătitul Emil Cioran cu „înjurătura este o descărcare metafizică”, punându-ne totodată întrebarea firească toate aceste descărcări metafizice pe cine încarcă?

C r i s t i n a M.
Acum câteva zile era încă o toamnă caldă, ruginie, cu o căldură molcomă, calină, cu miros de frunze proaspăt căzute în grădină. Mă îndreptam spre şcoală şi privirea mi-a fost atrasă de un grup de tineri ce treceau pe lângă nişte fete, în curtea liceului. Am urmărit cu încântare şi nostalgie schimbul de priviri complice şi zâmbetele. Gândeam „ce frumos te poţi îndrăgosti la vârsta asta!”. Gândeam, de asemenea, ce repede ne plictisim de a fi tineri, ne grăbim „să creştem”, apoi tânjim iarăşi să fim adolescenţi.



- … Şi începutul…

Luna aceasta 
Primul târg itinerant de carte din ţară iniţiat de 






